Tu ți-ai educat maimuța?

Nu începe să zâmbești la titlu, că nu e vorba despre nevastă și nici despre zgâtia de copil care uneori simți că te scoate din minți. Mă refer doar la mintea ta guralivă care face mai multă gălăgie decât o maimuță urlătoare. Și funcționează cam după același principiu: dacă o stresezi se agită în toare direcțiile, e la fel de ușor de distras cu orice este colorat și captează atenția și dacă îi arăți banana uită că până mai adineaori era supărată.

Dacă tot n-ai înțeles exact despre cine vorbesc, adu-ți aminte ultima dată când ai fost nervos. A, stai puțin: probabil încă mai ai impresia că mintea ta ești tu și asta te reprezintă. Surpriză: ești în eroare!

Îți asculți monologul interior des? Ai impresia că tot ce ți se învârte prin cap este emis de tine? Serios? Chiar crezi asta cu tărie? Ai încercat vreodată să faci un pas în spate (mental, bineînțeles) și să te limitezi la a observa înșiruirea pe care Gură Spartă de mintea ta o turuie fără cap și fără coadă? Nu? Hai să-ți dau un exemplu:

„O să mă duc să mă văd cu prietena mea cea mai bună. Sigur iar întârzie. Și doar știe că nu îmi place să aștept și mă enervează că de fapt asta înseamnă că nu mă respectă. Oare ce pantofi și-a mai luat de data asta? Tâmpitul ăsta era să intre cu mașina în mine. Idiotul naibii. Semnalizarea e pentru oameni, nu pentru maimuțe. Uite și la aia, ce s-a vopsit pe față. Ia să mă uit în oglindă, oare mi s-a întins rujul cu care m-am dat când am plecat? De două săptămâni mă tot gândesc să îmi iau altul și încă n-am reușit să ajung la mall. M-am săturat să fac mereu treabă în casă și să nu am nici măcar puțin timp pentru mine etc etc etc”.

Gânduri peste gânduri de toate felurile care se încâlcesc despre toți și toate. Avem mereu o părere despre orice, lipim etichete de zor pe tot ce atingem cu privirea noastră sau a minții. Înjosim ce ne înconjoară într-o tentativă disperată de a ne urca peste ceilalți măcar în capul nostru, de a ne simți speciali măcar din când în când.

În Egipteanul lui Mika Waltari există un personaj Kaptah, sclavul eroului principal Sinuhe. Deși teoretic Kaptah este un sclav (tot așa cum mintea noastră este doar un instrument), ne dăm seama cu uimire pe parcursul paginilor că de fapt acest sclav are putere de decizie în tot ceea ce face stăpânul. Dacă citiți cartea veți îndrăgi personajul. E guraliv, se plânge mereu orice s-ar întâmpla, de bine sau de rău, una din replicile preferate e „ți-am spus eu!”, nu îl interesează decât să aibă mulți bani și să fie cât mai gras.

N-am divagat, doar făceam o comparație ca să redau ideea mai plastic. Așadar, data viitoare când vă mai surprindeți depănând șirul gândurilor fără rost luați puțină distanță și limitați-vă să observați în loc să credeți că acele gânduri sunteți voi. Și faceți asta din ce în ce mai des. Uneori veți zâmbi, pentru că maimuța guralivă din capetele noastre e simpatică în felul ei, dacă nu îi dați prea mare atenție și nu o luați în serios.

Și aștept răspuns: v-ați îmblânzit maimuța sau sunteți posedat de ea?

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s