Ultimele 6 secrete pentru împlinirea visurilor

girl asking for silence on a white background7. După ce aţi făcut toate acestea, descrieţi ce fel de persoană ar trebui să fiţi ca să atingeţi aceste scopuri.

Va fi nevoie de multă disciplină, de multă pregătire? Va trebui să vă drămuiţi timpul cu grijă? Dacă, de exemplu, vreţi să deveniţi un lider care reprezintă masele şi care chiar are importanţă, descrieţi ce fel de persoană este aleasă şi are cu adevărat calitatea de a influenţa mase mari de oameni.

Auzim o mulţime de lucruri despre succes, dar nu tot atâtea şi despre componentele succesului – atitudini, convingeri şi manifestări comportamentale care conduc la obţinerea lui. Dacă nu stăpâniţi bine componentele, s-ar putea să vi se pară greu să le adunaţi la un loc într-un întreg, aşa că opriţi-vă acum şi scrieţi două paragrafe sau o pagină despre toate trăsăturile de caracter, priceperile, atitudinile, convingerile şi disciplinele de care aţi avea nevoie pentru a realiza tot ceea ce doriţi. Faceţi acest lucru pe îndelete.

 

  1. În continuare, scrieţi în câteva paragrafe ce anume vă împiedică în prezent să aveţi ceea ce vă doriţi în acest moment.

Una dintre căile prin care puteţi trece peste opreliştile pe care le-aţi creat este să ştiţi exact care sunt ele. Disecaţi-vă personalitatea ca să vedeţi ce vă trage înapoi de la realizarea lucrurilor pe care le doriţi. Nu reuşiţi să faceţi planuri? Faceţi planuri, dar nu le puteţi duce la bun sfârşit? Vreţi să faceţi mai multe lucruri deodată sau vă fixaţi unul singur, fără să mai faceţi şi altceva? V-aţi imaginat în trecut cel mai rău scenariu cu putinţă şi aţi permis apoi reprezentărilor interioare să vă împiedice să treceţi la fapte? Cu toţii avem mijloace să ne punem oprelişti, avem propriile noastre strategii de a da greş, însă recunoscând strategiile noastre trecute de limitare – acum le putem modifica.

 

  1. Acum, cu răbdare, ia fiecare dintre cele 4 scopuri-cheie şi alcătuieşte prima ciornă a unui plan pas cu pas despre cum să le realizezi.

Aminteşte-ţi să începi cu scopul. Întreabă-te: ce ar trebui să fac mai întâi ca să realizez acest lucru? Ce mă împiedică să obţin acest lucru acum şi ce pot face ca să schimb situaţia? Ai grijă ca planurile tale să cuprindă ceva ce poţi face astăzi.

 

  1. Aşadar, găseşte modele.

Acum ai o reprezentare interioară clară a ţintei către care vrei să te îndrepţi. Poţi face economie de timp şi energie şi poţi evita să te rătăceşti pe un drum greşit, urmând exemplul oamenilor care au reuşit deja. Ce oameni din viaţa ta îţi pot servi ca model? Există resurse la prieteni, în familie, la lideri naţionali sau celebrităţi. Dacă nu ştii pe nimeni care să-ţi servească drept model, atunci pleacă în lume şi găseşte-l.

 

  1. Este extraordinar să ai tot felul de ţeluri deosebite. Dar ar fi şi mai bine să fii capabil să intuieşti ce semnificaţie au pentru tine aceste ţeluri luate împreună.

Închipuie-ţi cum ar arăta ziua ideală pentru tine. Ce oameni ar apărea? Ce ai face? Cum ar începe? Unde te-ai duce? Unde ţi-ar plăcea să fii? Plănuieşte-o din momentul în care te trezeşti de dimineaţă până când te vei duce la culcare. Cum ar arăta mediul din jurul tău? Ce ai simţi când te-ai băga în pat la sfârşitul unei asemenea zile perfecte? Ia un creion şi o foaie de hârtie şi descrie totul amănunţit. Ia aminte, toate rezultatele, acţiunile şi realităţile pe care le trăim încep cu închipuirile din mintea noastră, aşa încât plăsmuieşte-ţi ziua exact cum ţi-o doreşti.

 

  1. Uneori uităm că visele noastre încep acasă. Uităm că primul pas către succes ne introduce în atmosfera care ne stimulează spiritul creator, ne ajută să fim persoane capabile de multe lucruri.

În final, alcătuieşte-ţi mediul în care ai vrea să fii. Vreau să pui accentul pe simţul locului. Lasă-ţi mintea să gândească liber, fără niciun fel de oprelişti. Orice îţi doreşti este ceea ce trebuie să fie în acest plan. Descrie un mediu care ar putea stimula tot ce are cineva mai bun. Unde ar trebuie să se situeze? În pădure? În ocean? Într-un birou? Ce unelte ţi-ar plăcea să ai – un şevalet, vopsele de pictură, muzică, un computer, un telefon? Ce oameni de bază ai vrea să fie în jurul tău ca să te asiguri că ai realizat şi ai creat tot ceea ce-ţi doreşti în viaţă?

 

Dacă nu ai o reprezentare clară a felului cum trebuie să arate o zi ideală, ce şanse ai să o creezi? Dacă nu ai idee despre cum trebuie să fie mediul tău, cum ai putea să-l creezi? Cum ai putea să loveşti o ţintă dacă nici nu ştii care este ea? Ia aminte, creierul are nevoie de semnale clare şi directe despre ce anume vrei ca el să realizeze. Mintea ta are puterea să-ţi ofere tot ceea ce vrei. Dar poate face acest lucru doar dacă primeşte semnale clare, luminoase, intense şi conturate.

Photo credit freepik.com

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s