Despre egoism, cu grație

„Să iubești pe cineva înseamnă să-ți realizezi și să-ți concentrezi puterea de a iubi. Afirmarea fundamentală conținută în iubire este îndreptată către persoana iubită ca întrupare a calităților umane esențiale. Iubirea pentru o persoană înseamnă iubirea oamenilor în genere.

Acea „diviziune a muncii”, cum o numește William James, în virtutea căreia îți iubești familia, dar ești lipsit de orice sentimente față de „străini”, este semnul unei totale incapacități de a iubi. Iubirea de oameni nu este, așa cum se presupune adesea, o abstracțiune derivată din iubirea pentru o persoană anume, ci este premisa acesteia din urmă, chiar dacă, din punct de vedere genetic, este dobândită iubind anumiți indivizi.

 

De aici rezultă că eu însumi trebuie să fiu obiectul iubirii mele în aceeași măsură ca orice altă persoană. Afirmarea propriei mele vieți, a propriei mele fericiri, dezvoltări și libertăți își are rădăcinile în propria mea capacitate de a iubi, adică, în grijă, respect, responsabilitate și cunoaștere. Dacă un individ este capabil să iubească productiv, rodnic, el se iubește și pe sine, dar dacă nu poate iubi decât pe alții, nu poate iubi, de fapt, deloc.

 

O dată demonstrat faptul că iubirea pentru tine și iubirea pentru alții sunt, în principiu, legate, cum explicăm, totuși, egoismul, care exclude în mod evident orice preocupare reală pentru alții?

Persoana egoistă se interesează numai de ea însăși, vrea totul pentru ea însăși, nu are nici o plăcere în a da, ci numai în a lua. Lumea exterioară nu merită atenție decât sub un singur aspect: sub aspectul a ceea ce se poate obține de la ea și nu prezintă nici un interes sub aspectul nevoilor altora, al respectului pentru demnitatea și integritatea lor.

 

Egoistul nu vede nimic în afară de sine însuși; judecă pe toți și le judecă pe toate exclusiv în funcție de utilitatea ce o prezintă pentru el; este fundamental incapabil să iubească. Dar oare toate acestea nu demonstrează faptul că preocuparea pentru alții și preocuparea pentru tine însuți constituie o inevitabilă alternativă? Ar fi așa, dacă egoismul și iubirea de sine ar fi unul și același lucru. Dar ipoteza aceasta e tocmai eroarea care a dus la atâtea concluzii greșite privind problema noastră.

 

Egoismul și iubirea de sine sunt departe de a fi identice, ele sunt, de fapt, opuse.

 

Egoistul nu se iubește pe sine prea mult, ci prea puțin. De fapt, el se urăște pe sine. Această lipsă de simpatie și grijă pentru sine însuși, care este doar o expresie a lipsei sale de productivitate, îl lasa gol și frustrat. El este, inevitabil, nefericit și, totodată, anxios preocupat să smulgă vieții satisfacțiile pe care singur se împiedică sa le aibă. El pare mult prea preocupat de sine însuși, când de fapt face doar o încercare lipsită de succes să-și acopere și să-și compenseze incapacitatea de a se îngriji într-adevăr de sine.

Freud susține că persoana egoistă este narcisistă, în sensul că și-a retras libido-ul de la alții și și l-a îndreptat către propria sa persoană. Este adevărat că persoanele egoiste sunt incapabile să iubească pe alții, dar ele nu sunt capabile nici să se iubească pe sine”. – din „Arta de a iubi”, de Erich Fromm

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s